O formulă simplă de apreciere, care face viața mai frumoasă

Alegerea unei profesii, care să corespundă cît de cît caracterului şi ambițiilor unei persoane, nu este deloc simplă. Părinții, ca părinții, vor ca urmașii lor să-și aleagă profesii bune, adică să le fie pe plac și, în același timp, să poată obține, grație acestora, poziții pe potrivă în societate. Ei știu că acum în afară de faptul că trebuie să tragi cu urechea la sfaturile profesorilor, rudelor și prietenilor, mai trebuie să ții cont de cerințele pieții muncii și de iureșul vremii, doldora de incertitudini. Mulți tineri greu se determină în privința profesiei pe care vor să o îmbrățișeze, luînd această decizie în ultimul moment. Ea însă din copilărie a avut un singur vis, care nu presupunea nimic altceva decît o enormă dorință de a deveni asistentă medicala: Ana Patrașco.

ANA PATRAȘCO, ÎN VIZITA LA O PACIENTĂ

Anișoara, așa o mai numesc colegii, provine dintr-o familie numeroasă. Părinții ei – tata, cu problemele lui de sănătate, cauzate de război, și mama, o femeie micuță de statură, cu toate grijile din gospodărie – oricînd au fost gata să satisfacă dorințele celor cinci copii. Pentru toți în casa părintească exista o singură deviză: “Ca să traim mai bine, trebue să muncim!”. Reieșind din aceasta, fiecare membru al familiei avea niște obligațiuni zilnice, care, în fapt de seară, la un fel de masă rotundă, urma să povestească ce a realizat pe parcursul zilei. Ea, cea mai mică, nu putea face cine știe ce, ba dimpotrivă, era mereu sub supravegherea celor mai mari. Dar anume ea era, mai în glumă mai în serios, cea care da aprecieri la sfîrsitul zilei de muncă. Prima spunea că totul a decurs bine și pe toți îi lăuda pentru ceea ce au făcut. Clar că nu la toți le ieșea chiar cum spunea ea, însă această formulă simplă de apreciere la sigur că facea ziua mai frumoasă.

Toți membrii familiei Anei au crescut în acest spirit de apreciere pentru cei din jur, dar mai mult s-a manifestat în acest sens sora ei Maria, care i-a acordat toată căldura sufletească și a ajutat-o să-și aleagă drumul în viață. Maria și-a făcut studiile la Şcoala medicală din orașul Orhei. Avînd deja la dispoziţie diploma de felcer, ea a revenit acasă pentru a se angaja la lucru mai aproape de părinți. “Eram foarte bucuroasă că o aveam alături. De pe atunci am realizat că rețeta de succes a surorii mele, lucru absolut firesc de altfel, este dorința de a face totul în scopul însănătoșirii grabnice a pacientului. Ea spunea că numai datorită dragostei faţă de oameni pot fi soluţionate problemele societății. Era alături de cel care necesita atenţie, se bucura de orice lucru pe care îl făcea. Îi sorbeam cu ochii orice mișcare, orice cuvînt pe care îl rostea. Meseria de asistent medical nu era doar o meserie, era pentru ea un remediu, ce îi ținea sufletul cald și plin de iubire. Mă rugam să-mi dea și mie să îmbrac halatul ei alb, care ajungea pînă la pămînt, spunîndu-i că numaidecît voi deveni ca dînsa“, mărturisește Ana Patrașco.

Așa că, după absolvirea instituției de învțămînt din sat, fără să stea mult pe gînduri, s-a dus și ea la Orhei, la școala unde a învățat Maria. A depus actele şi a zis, ascultînd rudele, că mai bine devine moașă pentru că o moașă poate să mai lucreze și în calitate de felcer și de asistentă medicală. Vestea bună despre înmatricularea la Școala medicală din Orhei tot Maria i-a adus-o, ea găsind-o în timp ce o ajuta pe mama sa în cîmp.  “Cu o doză bună de seriozitate, Maria mi-a zis, printre altele, că la o instituție medicală nu se învață doar pentru a avea o profesie, pur şi simplu. Asistent medical face parte din categoria celor mai nobile meserii. Aceasta înseamnă muncă şi dăruire. Mai înseamnă să uiţi problemele şi nevoile personale, punând pacienţii pe un loc prioritar. Această meserie înseamnă să ştii să asculţi cu răbdare şi înţelegere, să sfătuieşti  bolnavii, să le inspiri încredere, să înţeleagă că toate acţiunile ce le înteprinzi sunt spre beneficiul lor. Pacienţii trebuie să găsească în fiecare dintre noi un sprijin, să ştie că este important pentru noi ca ei să se simtă bine, să fie mulţumiţi de calitatea îngrijirilor acordate. Această profesie îţi acordă o împlinire sufletească, o imensă bucurie că poţi fi util şi de ajutor unei personae aflate în suferinţă ce are nevoie nu doar de medicamente şi investigaţii, ci şi cu respect de sine şi de semeni. În copilărie îmi imaginam omul în diverse circumstanţe ale existenţei, dar mai ales în calitate de parinte care își îngrijește cu drag propriul copil, dînd dovadă de grijă, atenție, dăruire și, nu în ultimul rînd, de multă multă dragoste“, susține Ana.

Cu aceste cuvinte în suflet și în gînd ea a absolvit, în 1979, Şcoala medicală din Orhei. Pe parcursul a trei ani a activat în cadrul Maternității din municipiul Bălți. Ulterior, a fost angajată în cadrul Secției Maternitate din Telenești. Concomitent cu activitatea în Spitalul raional, a participat și la realizarea mai multor proiecte privind îngrijirea bolnavilor. După serviciu, se deplasa pe sector, la cei care o așteptau să le deschidă ușa, să le spună un cuvînt bun, să le dea o pastilă sau pur şi simplu să-i asculte, cu durerile și problemele lor cotidiene.

Mai bine de 15 ani este asistentă medicală șefă în cadrul Spitalului raional Telenești. Ea consideră că indiferent de funcţia exercitată, întotdeauna ai nevoie de îmbogățirea cunoștințelor profesionale. “Asistent medical nu este doar o tehnică, ci un process care întrunește elementele sufletului, minții și al imaginației. E necesar să fii bun la suflet și să ai multă răbdare. A fi un bun asistent medical înseamnă să fii responsabil. Sunt doar unele din şirul de calități pe care fiecare persoană implicată în îngrijirea persoanelor bolnave trebuie să le dețină. Acestea sunt calități-pietre de temelie a caracterului uman fără de care țelul suprem al ingrijirilor medicale – sănătatea – nu ar putea fi atins niciodată“, a menționat Ana Patrașco.

Un lucru foarte interesant în viață este că suntem cei mai singuri oameni din lume, atunci când ne alegem meseria. Noi rămînem unul la unul cu destinul, pe care singuri îl și făurim. Am întrebat-o pe Ana dacă nu și-ar fi dorit o altă soartă, după care mi-a răspuns că nu ar modifica nimic în viața ei, reiterind că în copilărie a avut un singur vis…