Conferința lucrătorilor medicali cu tematica: „Insuficiența cardiacă
Joi, 29 aprilie 2026, în incinta IMSP SR Telenești s-a desfășurat Conferința lucrătorilor medicali cu tematica: „Insuficiența cardiacă. Diagnosticul precoce. Strategii moderne de tratament”, organizată în scopul consolidării cunoștințelor profesionale și actualizării informațiilor medicale privind managementul pacienților cu insuficiență cardiac la nivel local.
Raportorul conferinței a fost medicul internist Svetlana Taran, care a prezentat în cadrul conferinței informații actuale și relevante referitoare la managementul insuficienței cardiace, factorii de risc, manifestările clinice, metodele moderne de tratament și importanța monitorizării continue a pacienților.
A fost accentuat rolul diagnosticului precoce și al intervenției terapeutice eficiente în prevenirea complicațiilor și îmbunătățirea calității vieții pacienților.
De asemenea, au fost discutate aspecte practice privind aplicarea protocoalelor clinice și colaborarea multidisciplinară în acordarea asistenței medicale calitative.
Participanții fiind conducerea unității medicale, în persoanele directorului și vicedirectorului, medicii, asistenții medicali și alți specialiști din domeniul sănătății, care au avut posibilitatea să adreseze întrebări, să împărtășească experiențe profesionale și să participe activ la discuții constructive privind provocările întâlnite în activitatea medicală curentă.
Conferința s-a desfășurat într-un climat profesional și colaborativ, contribuind la dezvoltarea competențelor profesionale și la consolidarea schimbului de experiență între specialiștii din domeniul medical.



