Comunicat de presă
Administrația IMSP SR Telenești vine cu o reacție, după ce în spațiul on-line a apărut un material video prin intermediul căruia autoarea – Nina (sora lui Emilian Crețu) – invinuiește medicii infecționiști, care activează în cadrul instituției, de iresponsabilitate, neprofesionalism și neglijență.
În declarațiile sale, autoarea acuză doctorii de faptul că la I octombrie curent ”o femeie din satul Negureni, infectată cu Covid, s-a dus la Spitalul Telenești și nu a fost primită categoric din simplul motiv că este dintr-un sat cu Emilian Crețu și că ei I s-ar mai fi spus că în spital nu mai sunt locuri”.
Vă informăm că, potrivit fișei medicale UPU din 1 octombrie curent, echipa Serviciului de Asistență Medicală Urgență a transportat la Spitalul Raional Telenești o pacientă din satul Negureni cu suspecție la Covid-19, dar cu rezultatul testului negativ. În cadrul Secției Internare medicul de gardă a solicitat, conform tabloului clinic, repetarea testului rapid, care s-a dovedit pozitiv.
În conformitate cu ordinul nr.768 al Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, semnat de ministra Ala Nemerenco, începînd cu data de 17.08.2021 pentru pacienții adulți, caz confirmat, forme medii, grave, grave cu complicații și extrem de grave a infecției COVID-19 din raioanele Orhei, Telenești și Rezina este organizată asitență medicală spitalicească în cadrul IMSP SR Orhei.
Astfel, după ce a fost consultată de către medici, pacienta a fost transferată cu Serviciul de Asistență Mediclă Urgentă la IMSP Spitalul Raional Orhei.