Plasticul din care sunt făcuți leii românești favorizează bacteriile
Leii româneşti sunt printre cei mai murdari bani din lume. Cel puţin asta arată un studiu făcut de o universitate din Olanda. Cercetătorii au demonstrat că plasticul din care sunt făcute bancnotele favorizează bacteriile şi ajută la transmiterea acestora, mai mult decât se întâmplă în cazul: monedei euro, a dolarului şi chiar a rupiei indiene, transmite stiri.md cu referire la stiriprotv.ro
Studiul, considerat de comunitatea ştiinţifică – amuzant, ne reaminteşte, totuşi, un lucru important: să ne spălăm pe mâini, or de câte ori umblam cu banii.Trecuţi din mână în mână, număraţi cu degetele umezite în gură, lăsaţi pe tejghele, banii sunt printre cele mai murdare obiecte. Asta bănuiam, însă cercetătorii de la Universitatea Radboud din Olanda au demonstrat mai mult. În cadrul unui studiu, ei au tratat euro, dolari americani şi canadieni, kuna croate, lei românești, dirhami marocani și rupii indiene cu o soluție ce conținea trei bacterii rezistente la tratamentul cu medicamente.
Banconotele au fost bine uscate, apoi biologii au verificat dacă microorganismele au rezistat pe ele. Surpriză: în cazul banilor românești, toate cele trei bacterii erau prezente pe bancnote după 3 şi după 6 ore de la uscarea soluției. Mai mult, leul a fost singurul care prezenta culturi de enterococi a doua zi după uscare.
Cercetătorii spun că diferenţele constatate nu au legătură cu condiţiile de mediu sau cu nivelul de igienă al oamenilor, căci în cadrul experimentului toate bancnotele au fost tratate identic. Aşadar, explicația ar fi materialul din care sunt făcute.
În multe ţări, bancnotele sunt făcute din fibre de bumbac, combinate cu în sau alte materiale textile şi tratate cu substanţe care le conferă rezistenţă. Noi folosim bani din plastic, mai durabili şi mai uşor de securizat. Această alegere ar putea contribui însă la răspândirea bolilor în comunitate, atrag atenţia cercetătorii olandezi. Singura soluţie e, momentan, spălatul temeinic pe mâini.
Studiul olandezilor a fost ironizat de comunitatea ştiinţifică internaţională şi chiar a primit un premiu care parodiază celebrele distincţii Nobel. Ceremonia a avut loc, totuşi, la Universitatea Harvard, iar savanţii atrag atenţia că unele cercetări ce par caraghioase, pot duce la descoperiri importante.