×
Meniu

Președintele R.Moldova, Maia Sandu, în vizită la IMSP SR Telenești 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat astăzi, 22 iunie, într-o vizită de lucru la Telenești. Șefa statului s-a întâlnit cu reprezentanți ai administrației publce locale, oameni de afaceri și pedagogi teleneșteni.

De asemenea, președintele statului, Maia Sandu, și Ala Nemerenco, consilier prezidențial, au fost la IMSP Spitalul Raional Telenești pentru a se familiariza cu situația epidemiologică actuală, precum și cu problemele cu care se confruntă instituția în acordarea asistenței spitalicești. În cadrul întâlnirii cu o parte din angajații spitalului au fost abordate subiecte cu referire la criteriile de transfer interspitalicesc al pacienților, vaccinarea împotriva Covid-19, salarizarea medicilor reanimatologi, lipsa specialiștilor în domeniul medical, etc.  

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a subliniat în discursul său că, pe lângă depășirea crizei epidemiologice, este necesar să fie reabilitat integral sistemul de sănătate, să fie îmbunătățite condițiile de muncă pentru personalul medical, precum și să fie asigurate servicii de calitate pentru pacienți.