Primul pacient tratat de Covid 19 a fost externat astăzi din spital, la Telenești
Astăzi, 4 mai, primul pacient tratat de Covid 19 a fost externat din Secția Boli Contagioase a IMSP Spitalul raional Telenești. Potrivit șefului subdiviziunii, Sergiu Oală, bolnavul a fost internat în spital în stare de gravitate medie pe 23 aprilie curent. După tratament, testul repetat la covid 19 s-a dovedit a fi negativ. Actualmente persoana se simte bine și nu are nevoie de îngrijiri spitalicești.
Sursa citată mai precizează că în cadrul secției, adaptată condițiilor de triere şi tratare a pacienților infectați de Covid 19, își continuă tratamentul alte șase persoane.
De notat că pentru a face față situației, a fost modificat programul de lucru al medicilor specialiști de profil și asistenților medicali, care la moment activează în schimburi. Serviciile medicale sunt acordate bolnavilor de o echipă, compusă din medici, asistenți medicali și infirmiere, asigurată cu echipament de protecție conform cerințelor OMS.
Astăzi, la Telenești, în prima linie de luptă cu pandemia sunt: medicul Sergiu Oală, asistentele medicale Ioana Vișanu, Iulia Băț, Angela Cojura și Silvia Stăvilă; sora gospodină Viorica Pascari; infirmierele Ana Dvorețcaia, Efimia Eșanu, Rotari Larisa și Lidia Olaru. Toţi aceşti eroi merită respectul nostru al tuturor. Vă aducem cele mai sincere cuvinte de recunoştinţă pentru curajul, onestitatea şi responsabilitatea Dvs.
Personalul medical, implicat în acordarea asitenței medicale pacienților respectivi, este cazat la căminul Liceului “Lucian Blaga” din Telenești. În semn de preţuire a activităţii lor, autorităţile raionului Telenești asigură de trei ori pe zi gratuit cu hrană personalul medical, antrenat nemijlocit în acordarea asistenței bolnavilor de Covid 19. Zilele trecute, mai mulți oameni de afaceri din Telenești s-au mobilizat și au adus medicilor produse alimentare, precum şi produse de igienă, în semn de mulţumire pentru munca depusă în „prima linie”.
În țara noastră lupta cu noul coronavirus înseamnă deja 1025 cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici – 250, asistenţi medicali – 370, felceri – 58, paramedici – 1, farmacişti – 16, personal auxiliar – 330 persoane.
În raionul Telenești sunt notificate 25 cazuri de infectare cu Covid 19. În Republica Moldova sunt înregistrate la ora actuală 4121 cazuri de infectare cu noul Coronavirus.