“Sînge sigur pentru toţi”, la Teleneşti
Circa 100 de locuitori ai raionului Teleneşti, printre care poliţişti, funcţionari publici, medici etc. au donat sînge pe 20 iunie curent, acţiunea fiind organizată în cadrul Decadei de promovare a donării de sânge voluntară. Procedura de colectare a singelui s-a desfăşurat în Cabinetul de transfuzii a IMSP SR Teleneşti, genericul evenimentului din acest an fiind ”Sînge sigur pentru toţi”.

STEFAN GORI
Decada a demarat la 25 mai şi se va încheia pe 25 iunie curent şi este organizată de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale în parteneriat cu Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui şi autorităţile publice locale. Mesajul evenimentului este de a îndemna populaţia să doneze voluntar sânge. Decada este organizată în contextul marcării în fiecare an, în luna iunie, a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.
Vicedirectorul IMSP SR Teleneşti, Ştefan Gori, spune că pe parcursul acestor săptămâni, pe întreg teritoriul raionului a avut loc informarea amplă a populației prin distribuirea materialelor informative, posterelor și pliantelor cu tematica promovării donării de sânge voluntare și sistematice. Autoritățile medicale îndeamnă oamenii să devină donatori și să doneze sistematic sânge deoarece aceasta este cheia asigurării unei aprovizionări naționale sigure și suficiente pentru toți cei care au nevoie de transfuzii, a menţionat sursa citată.
Donarea de sînge este permisă numai persoanelor între 18 şi 60 de ani, celor care nu au valorile tensiunii arteriale peste 180 mm Hg sau sub 100 mm Hg, femeilor în afara sarcinii sau a lauziei. De asemenea, au această permisiune cei care nu manifesta stări emoţionale exagerate, nu au consumat alcool sau o masa bogată în grăsimi înainte de a se prezenta la recoltare, au de la ultima donare de sînge minimum 60 de zile.
Potrivit datelor statistice, în raionul Teleneşti sunt înregistraţi aproximativ 1100 de donatori de singe, dintre care circa 90 la sută sunt voluntari.