Susținere financiară pentru Spitalul raional Telenești, acordată de Guvernul Japoniei
IMSP Spitalul raional Telenești urmează să beneficieze de susținere financiară din partea Guvernului Japoniei. Grantul de circa 88 mii de dolari americani, oferit de Executivul nipon, va fi utilizat pentru îmbunătățirea condițiilor de activitate ale instituției.
Directorul IMSP Spitalul raional Telenești, Alexei Bivol spune că banii sunt acordați de Guvernul Japoniei în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone” și vor fi folosiți pentru achiziționarea unui aparat radiologic portativ pentru sălile de operații.
De asemenea, vor beneficia de susţinere financiară din partea Guvernului Japoniei și cinci instituţii de învăţământ: Liceul Ion Creangă din satul Hârbovăț, Anenii Noi, grădinița din satul Tuzara, Călărași, grădinița numărul 5 din municipiul Comrat, școala profesională din orașul Orhei și grădinița numărul 14 din municipiul Cahul.
Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, a semnat cu administraţiile celor şase instituţii contractele de grant pentru implementarea a şase noi proiecte în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”. Suma oferită pentru toate cele şase proiecte este de aproximativ 512 mii de dolari americani, bani nerambursabili.
Republica Moldova este beneficiară a programului „Kusanone” din 2008. Pînă în prezent cu susținetrea Guvernului nipon în Moldova au fost implementate 64 de proiecte. Finanțarea nerambursabilă acordată este de peste 4,7 milioane de dolari din partea Japoniei. Programul de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone” are ca scop promovarea securității umane și sporirea calității vieții cetățenilor.