×
Meniu

„Tutunul și sănătatea plămînilor!”, în raionul Telenești

În teritoriul raionului Telenești, în perioada 28-31 mai curent,  urmează să fie organizate un șir de acțiuni care au drept scop atenționarea populației privind pericolul fumatului pentru sănătate.

Activitățile, organizate cu prilejul Zilei Mondiale fără Tutun, marcată pe 31 mai, vor avea sloganul „Tutunul și sănătatea plămînilor!”. Acestea urmează să fie realizate în conformitate cu o dispoziţie specială a Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM și prevederile Programului Național de promovare a sănătății pentru anii 2016-2020.

Potrivit programului, în localitățile raionului vor avea loc discuţii publice şi individuale, seminare, şedințe informative, convorbiri privind prevenirea bolilor respitorii cauzate de fumat, importanța renunțării la fumat și protecția împotriva expunerii la fumul de tutun. La acestea vor participa reprezentanți ai instituțiilor medicale,  administrațiilor publice locale, ong-urilor și instituțiilor media.

În anul 2016, în Republica Moldova a intrat în vigoare legea anti-fumat.  Potrivit documentului, fumatul este interzis în piețe, transportul public, inclusiv în taxiuri, stațiile de așteptare, în parcurile de distracție, pe terenurile de joacă, pe stadioane și chiar în Piața Marii Adunări Naționale, în timpul evenimentelor.

Dupa aprecierile Organizației Mondiale a Sănătății, tabagismul este pe cale să devină principala cauză evitabilă de morbiditate și mortalitate din lume. La nivel mondial tutunul ucide anual aproximativ patru milioane de oameni.